Adresa noastra de e-mail este
desprepensii@gmail.com

25 septembrie 2014

Legea nr. 125/2014 - scutirea de la plata a unor debite provenite din pensii

Legea nr. 125/2014 privind scutirea de la plata a unor debite provenite din pensii a fost publicata in Monitorul Oficial, Partea I, nr. 700, din 24 septembrie 2014. 

Parlamentul Romaniei adopta prezenta lege.
Art. 1. -
(1) Prin derogare de la prevederile Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificarile si completarile ulterioare, debitele constituite sau care urmeaza a fi constituite in sarcina pensionarilor aflati in evidenta sistemului public de pensii la data intrarii in vigoare a prezentei legi, reprezentand sume incasate necuvenit cu titlu de pensie, indemnizatie sociala pentru pensionari si indemnizatie pentru insotitor, nu se recupereaza
(2) Sumele cu titlu de pensie, indemnizatie sociala pentru pensionari si indemnizatie pentru insotitor provenite din debite si recuperate de la pensionari incepand cu data de 1 ianuarie 2011 si pana la data intrarii in vigoare a prezentei legi se restituie esalonat, pe o perioada de 5 ani calendaristici, incepand de la data de 1 ianuarie 2015, prin plati anuale egale
(3) Restituirea se realizeaza pe baza cererilor depuse de catre pensionari la casele judetene de pensii, Casa de Pensii a Municipiului Bucuresti, respectiv casele de pensii sectoriale
(4) Nedepunerea cererii prevazute la alin. (3) atrage nerestituirea sumelor
(5) Sumele ce urmeaza a fi restituite pensionarilor in conditiile alin. (2) nu se actualizeaza cu indicele de inflatie si nu sunt purtatoare de dobanzi, penalitati de intarziere sau majorari de intarziere, dupa caz
(6) Procedura de efectuare a restituirilor prevazute la alin. (2) va fi stabilita prin ordin comun al ministrului muncii, familiei, protectiei sociale si persoanelor varstnice si al ministrului finantelor publice
(7) Contributia de asigurari sociale de sanatate sau, dupa caz, impozitul, aferente debitelor scutite la plata potrivit prevederilor alin. (1), nu se recupereaza.
 
Art. 2. - Debitele care au drept cauza culpa debitorului, cum ar fi folosirea de catre acesta a unor documente eliberate cu nerespectarea legii, declararea de catre acesta a unor date neconforme realitatii, care au avut drept urmare stabilirea eronata a pensiei, nerespectarea obligatiilor care revin, potrivit legii, pensionarilor, inclusiv cele referitoare la cumulul pensiei cu venituri salariale, asimilate salariilor sau, dupa caz, cu venituri din activitati independente, nu fac obiectul scutirii de la plata si al restituirii, potrivit prevederilor prezentei legi.
 
Art. 3. - Scutirea de la plata a debitelor, precum si restituirea prevazuta la art. 1 alin. (2), conform prevederilor prezentei legi, se aplica indiferent de categoria de pensie de care beneficiaza sau a beneficiat pensionarul, la momentul constatarii existentei debitelor.
 
Art. 4. - La data intrarii in vigoare a prezentei legi se abroga:
a) Legea nr. 120/2014 pentru scutirea de la plata a unor debite ale persoanelor provenite din sistemul de asigurari sociale al agricultorilor catre bugetul de stat, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 541 din 22 iulie 2014;
b) articolul 2 din Legea nr. 241/2013 privind stabilirea unor masuri in domeniul pensiilor acordate beneficiarilor proveniti din sistemul de aparare, ordine publica si siguranta nationala, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 441 din 19 iulie 2013;
c) articolul XXII din Legea nr. 2/2013 privind unele masuri pentru degrevarea instantelor judecatoresti, precum si pentru pregatirea punerii in aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedura civila, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 89 din 12 februarie 2013;
d) articolul IX din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 4/2013 privind modificarea Legii nr. 76/2012 pentru punerea in aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedura civila, precum si pentru modificarea si completarea unor acte normative conexe, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 68 din 31 ianuarie 2013, aprobata cu modificari si completari prin Legea nr. 214/2013.
 
Art. 5. - In termen de 30 de zile de la data intrarii in vigoare a prezentei legi se emit normele metodologice de aplicare, care se aproba prin ordin comun al ministrului muncii, familiei, protectiei sociale si persoanelor varstnice si al ministrului finantelor publice.
 
Art. 6. - Prezenta lege intra in vigoare la data de intai a lunii urmatoare datei publicarii in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I.
 
Aceasta lege a fost adoptata de Parlamentul Romaniei, cu respectarea prevederilor art. 75 si ale art. 76 alin. (2) din Constitutia Romaniei, republicata.
 
PRESEDINTELE CAMEREI DEPUTATILOR VALERIU-STEFAN ZGONEA
PRESEDINTELE SENATULUI CALIN-CONSTANTIN-ANTON POPESCU-TARICEANU
Bucuresti, 23 septembrie 2014.
Nr. 125.

28 iulie 2014

LEGE Nr. 120 din 18 iulie 2014 pentru scutirea de la plată a unor debite ale persoanelor provenite din sistemul de asigurări sociale al agricultorilor către bugetul de stat

LEGE Nr. 120
din 18 iulie 2014

pentru scutirea de la plată a unor debite ale persoanelor provenite din sistemul de asigurări sociale al agricultorilor către bugetul de stat

Publicată în: Monitorul Oficial Nr. 541 din 22 iulie 2014

    *) Notă importantă:
    Pentru aplicarea prezentei legi, a se vedea prevederile art. 2.

    Parlamentul României adoptă prezenta lege.

    Art. 1 - (1) Debitele pensionarilor proveniţi din sistemul de asigurări sociale al agricultorilor către bugetul de stat, aflate în sarcina acestora la data intrării în vigoare a prezentei legi, generate de interpretări neunitare ale prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 67/2003 privind majorarea pensiilor din sistemul public provenite din sistemul de asigurări sociale al agricultorilor, aprobată prin Legea nr. 383/2003, şi ale prevederilor Legii nr. 250/2007 pentru modificarea Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, se scutesc de la plată.
    (2) Contribuţia de asigurări de sănătate sau, după caz, impozitul, aferente debitelor scutite la plată conform prevederilor alin. (1), nu se recuperează.
    Art. 2 - Prevederile art. 1 se aplică şi în cazul debitelor către bugetul de stat generate de cauza prevăzută la art. 1 alin. (1) şi constatate după intrarea în vigoare a prezentei legi.
    Art. 3 - Nu fac obiectul scutirii la plată, conform prevederilor prezentei legi, debitele care au drept cauză culpa debitorului, materializată în folosirea de către acesta a unor documente neconforme realităţii sau în declararea de către acesta a unor date nereale care au avut drept urmare stabilirea eronată a pensiei.
    Art. 4 - În termen de 30 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei legi, Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice va emite norme metodologice de aplicare, care se aprobă prin ordin al ministrului.

    Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 şi ale art. 76 alin. (2) din Constituţia României, republicată.

PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR
VALERIU-ŞTEFAN ZGONEA

PREŞEDINTELE SENATULUI
CĂLIN-CONSTANTIN-ANTON POPESCU-TĂRICEANU

Legea nr. 118/2014 - completarea Legii nr. 303/2004 privind statutul judecatorilor si procurorilor

Legea nr. 118/2014 pentru completarea Legii nr. 303/2004 privind statutul judecatorilor si procurorilor a fost publicata in Monitorul Oficial, Partea I, nr. 549, din 24 iulie 2014.

Parlamentul Romaniei adopta prezenta lege.
Art. I. - Dupa articolul 831 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecatorilor si procurorilor, republicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 826 din 13 septembrie 2005, cu modificarile si completarile ulterioare, se introduce un nou articol, articolul 832, cu urmatorul cuprins: „Art. 832. -
(1) Nu beneficiaza de pensia de serviciu prevazuta la art. 82 si 831 si de indemnizatia-prevazuta la art. 81 judecatorii, procurorii, magistratii-asistenti si personalul de specialitate juridica asimilat judecatorilor si procurorilor care, chiar ulterior eliberarii din functie, au fost condamnati definitiv ori s-a dispus amanarea aplicarii pedepsei pentru o infractiune de coruptie, o infractiune asimilata infractiunilor de coruptie sau o infractiune in legatura cu acestea, savarsite inainte de eliberarea din functie. Aceste persoane beneficiaza de pensie in sistemul public, in conditiile legii
(2) Punerea in miscare a actiunii penale pentru una dintre infractiunile prevazute la alin. (1) atrage, de drept, suspendarea solutionarii cererii de acordare a pensiei de serviciu sau, dupa caz, suspendarea platii pensiei de serviciu, daca aceasta a fost acordata pana la solutionarea definitiva a cauzei. In aceasta perioada, persoana fata de care s-a pus in miscare actiunea penala beneficiaza, in conditiile legii, de pensie din sistemul public
(3) Daca se dispune clasarea, renuntarea la urmarirea penala, achitarea, incetarea procesului penal sau renuntarea la aplicarea pedepsei fata de judecator, procuror, magistrat-asistent sau personalul de specialitate juridica asimilat judecatorilor si procurorilor, acesta este repus in situatia anterioara si i se plateste pensia de serviciu de care a fost lipsit ca urmare a punerii in miscare a actiunii penale sau, dupa caz, diferenta dintre aceasta si pensia din sistemul public incasata dupa punerea in miscare a actiunii penale
(4) Hotararea de condamnare sau prin care s-a dispus amanarea aplicarii pedepsei, ramasa definitiva, se comunica de catre instanta de executare Consiliului Superior al Magistraturii. Consiliul Superior al Magistraturii va informa Casa Nationala de Pensii Publice cu privire la aparitia uneia dintre situatiile prevazute de prezentul articol care are ca efect acordarea, suspendarea, incetarea sau reluarea platii pensiei de serviciu ori, dupa caz, suspendarea sau reluarea procedurii de solutionare a cererii de acordare a pensiei de serviciu. Informarea Consiliului Superior al Magistraturii cuprinde elementele necesare pentru aplicarea masurii respective de catre casele teritoriale de pensii, inclusiv datele de identificare a persoanei, temeiul de drept al masurii, precum si data de la care se aplica.”
 
Art. II. - Prevederile art. I se aplica de la data intrarii in vigoare a prezentei legi.
 
Aceasta lege a fost adoptata de Parlamentul Romaniei, cu respectarea prevederilor art. 75 si ale art. 76 alin. (1) din Constitutia Romaniei, republicata.
 
PRESEDINTELE CAMEREI DEPUTATILOR VALERIU-STEFAN ZGONEA
p. PRESEDINTELE SENATULUI, IOAN CHELARU
Bucuresti, 14 iulie 2014.
Nr. 118.

8 ianuarie 2014

OUG Nr. 113/2013 privind unele măsuri bugetare

OUG Nr.113 din 18.12.2013 privind unele măsuri bugetare şi pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 99/2006 privind instituţiile de credit şi adecvarea capitalului 

ACT EMIS DE: Guvernul Romaniei
ACT PUBLICAT ÎN MONITORUL OFICIAL NR. 830 din 23 decembrie 2013

(...)
Având în vedere Decizia Curţii Constituţionale a României nr. 437/2013 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. III alin. (2) şi (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 1/2013 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, prin care s-a constatat neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. III alin. (2) şi (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 1/2013 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, aprobată prin Legea nr. 3/2013, cu modificările ulterioare,în vederea conformării cu Decizia Curţii Constituţionale nr. 437/2013, se impune stabilirea unor indici de corecţie diferiţi. Ţinând cont că scopul acordării indicelui de corecţie este acela de a asigura venituri diferite în funcţie de anul pensionării, utilizând câştigul salarial mediu brut realizat şi valoarea punctului de pensie,
(...)


Articolul IV
Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 1/2013 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 53 din 23 ianuarie 2013, aprobată prin Legea nr. 3/2013, cu modificările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:

1. La articolul III, alineatele (2) şi (3) se abrogă.  

2. După articolul III se introduce un nou articol, articolul IV , cu următorul cuprins:  

Articolul IV  (1) Pentru persoanele ale căror drepturi de pensie s-au deschis în perioada 1 ianuarie 2011 - 22 ianuarie 2013 inclusiv, indicele de corecţie care se aplică punctajelor medii anuale determinate conform prevederilor art. 95 din Legea nr. 263/2010, cu modificările şi completările ulterioare, este:a) 1,12 în situaţia persoanelor ale căror drepturi de pensie s-au deschis în perioada 1 ianuarie 2011-31 decembrie 2011 inclusiv; b) 1,17 în situaţia persoanelor ale căror drepturi de pensie s-au deschis în perioada 1 ianuarie 2012-31 decembrie 2012 inclusiv; c) 1,17 în situaţia persoanelor ale căror drepturi de pensie sau deschis în perioada 1 ianuarie 2013-22 ianuarie 2013 inclusiv. (2) În situaţia persoanelor prevăzute la alin. (1), indicele de corecţie se aplică asupra punctajului mediu anual cuvenit sau aflat în plată la data înscrierii iniţiale la pensie. (3) Drepturile de pensie, rezultate în urma aplicării indicilor de corecţie prevăzuţi la alin. (1), se cuvin începând cu data de 7 noiembrie 2013.

Câteva articole importante din Legea nr. 340/2013 a bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2014

Legea nr. 340/2013 a bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2014

Publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 776 din 12.12.2013. 

Art. 13.
Drepturile de pensii obţinute în baza unor hotărâri judecătoreşti definitive, ca urmare a contestării recalculării şi revizuirii efectuate pentru categoriile de pensii prevăzute la art. 1 lit. c) -g) şi h), cu excepţia drepturilor de pensii ale consilierilor de conturi, din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor şi de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 59/2011 pentru stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor prevăzute la art. 1 lit. c) -h) din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, aprobată prin Legea nr. 109/2012, se suportă din bugetul asigurărilor sociale de stat.

Art. 16. 
Câştigul salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2014 este de 2.298 lei.

Art. 17.
Cuantumul ajutorului de deces se stabileşte, în condiţiile legii, în cazul:
a) asiguratului sau pensionarului, la 2.298 lei;
b) unui membru de familie al asiguratului sau al pensionarului, la 1.149 lei.

Art. 18. 
În anul 2014 valoarea punctului de pensie este de 790,7 lei. 

Art. 19. 
În anul 2014 indicele de corecţie prevăzut la art. 170 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările şi completările ulterioare, este de 1,07.

Art. 20.
(1) Cotele de contribuţii sociale obligatorii pentru anul 2014 sunt cele prevăzute la art. 296 indice 18 alin. (3) lit. a), d), e) şi f) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare.
(2) În cota de contribuţie individuală de asigurări sociale prevăzută la art. 296 indice 18 alin. (3) lit. a) din Legea nr. 571/2003, cu modificările şi completările ulterioare, este inclusă şi cota de 4,5% aferentă fondurilor de pensii administrate privat, prevăzută de Legea nr. 411/2004 privind fondurile de pensii administrate privat, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
(3) Cota contribuţiei prevăzute la art. 28 din Legea nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă, cu modificările şi completările ulterioare, pentru anul 2014, este suma cotelor contribuţiilor la bugetul asigurărilor pentru şomaj prevăzute la art. 296 indice 18 alin. (3) lit. d) din Legea nr. 571/2003, cu modificările şi completările ulterioare.

Art. 22. 
(1) În anul 2014, pentru plata drepturilor la domiciliul beneficiarilor, cheltuielile pentru transmiterea şi achitarea drepturilor finanţate din bugetul asigurărilor sociale de stat şi a celor din bugetul asigurărilor pentru şomaj se stabilesc prin aplicarea coeficientului de 1% asupra sumelor plătite şi se suportă din bugetul din care se finanţează dreptul respectiv.
 (2) În anul 2014, tariful pentru un talon de plată la domiciliul beneficiarilor, în situaţia în care aceştia au optat pentru plata în cont curent sau în cont de card, este de 2,15 lei şi se suportă din bugetul din care se finanţează dreptul respectiv.

Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 65 alin. (2) şi ale art. 76 alin. (2) din Constituţia României, republicată.

7 ianuarie 2014

HG nr. 1077/2013 - modificarea HG nr. 246/2007 - metodologia de reinnoire a avizelor de incadrare a locurilor de munca in conditii deosebite

Hotararea Guvernului nr. 1077/2013 pentru modificarea Hotararii Guvernului nr. 246/2007 privind metodologia de reinnoire a avizelor de incadrare a locurilor de munca in conditii deosebite a fost publicata in Monitorul Oficial, Partea I, nr. 821, din 23 decembrie 2013.
In temeiul art. 108 din Constitutia Romaniei, republicata, Guvernul Romaniei adopta prezenta hotarare.

Art. I. - Hotararea Guvernului nr. 246/2007 privind metodologia de reinnoire a avizelor de incadrare a locurilor de munca in conditii deosebite, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 169 din 9 martie 2007, cu modificarile si completarile ulterioare, se modifica dupa cum urmeaza: 
1. Articolul 1 va avea urmatorul cuprins:
Art. 1. -
(1) Incepand cu data de 1 ianuarie 2014, avizele de incadrare a locurilor de munca in conditii deosebite acordate, valabile pana la data de 31 decembrie 2013 inclusiv, pot fi reinnoite potrivit metodologiei stabilite in cuprinsul prezentei hotarari
(2) Prevederile prezentei hotarari se aplica numai angajatorilor care detin la data de 31 decembrie 2013 avizul de reinnoire si care nu au realizat pana la aceasta data masurile necesare in vederea normalizarii conditiilor de munca pentru locurile de munca incadrate in conditii deosebite
(3) Perioada de valabilitate a avizelor reinnoite potrivit prezentei hotarari nu poate depasi data de 31 decembrie 2014.”
2. La articolul 2, alineatul (1) va avea urmatorul cuprins:
Art. 2. -
(1) Reinnoirea avizului de incadrare a locurilor de munca in conditii deosebite se acorda de catre Inspectia Muncii, in baza urmatoarelor documente:
a) solicitarea de reinnoire a avizului de incadrare in conditii deosebite, semnata de catre reprezentantul legal al angajatorului ori de catre alta persoana imputernicita de acesta, potrivit legii, impreuna cu reprezentantii lucratorilor cu raspunderi specifice in domeniul securitatii si sanatatii in munca, definiti potrivit art. 5 lit. d) din Legea securitatii si sanatatii in munca nr. 319/2006, cu modificarile ulterioare, depusa in termen de maximum 30 de zile de la data intrarii in vigoare a prezentei hotarari, insotita de copia documentelor de control intocmite de catre inspectoratul teritorial de munca pe raza caruia isi desfasoara activitatea sau au sediul social, dupa caz;
b) buletinele de determinari de noxe profesionale, eliberate de laboratoarele abilitate, potrivit legii, care sa ateste depasirea valorilor-limita de expunere profesionala la locurile de munca incadrate in conditii deosebite, sau buletine de expertizare eliberate de catre directiile de sanatate publica si a municipiului Bucuresti, in care sa se ateste prezenta unor agenti chimici foarte periculosi sau agenti biologici care nu au prevazuta limita admisibila, dar care au avut efecte nocive asupra starii de sanatate a lucratorilor expusi;
c) planul de prevenire si protectie corespunzator locurilor de munca incadrate in conditii deosebite, revizuit, care sa asigure imbunatatirea nivelului securitatii si al protectiei sanatatii lucratorilor, cuprinzand masuri si actiuni, esalonate si distribuite trimestrial, pe perioada 1 ianuarie-1 decembrie 2014, astfel incat, pana cel tarziu la data de 31 decembrie 2014, locurile de munca sa se incadreze in conditii normale;
d) raportul medicului de medicina muncii privind starea de sanatate a lucratorilor care isi desfasoara activitatea la locurile de munca incadrate in conditii deosebite, din care sa reiasa efectele noxelor identificate la aceste locuri de munca asupra starii de sanatate a lucratorilor, insotit de recomandari privind promovarea sanatatii in concordanta cu particularitatile expunerii la factori de risc;
e) dovada depunerii la casele teritoriale de pensii a documentului prin care s-a obtinut reinnoirea avizului de incadrare a locurilor de munca in conditii deosebite si a listei cuprinzand categoriile profesionale care lucreaza in aceste locuri de munca pana la data de 31 decembrie 2013.”
3. La articolul 2, alineatul (11) va avea urmatorul cuprins: „(11) Planul de prevenire si protectie prevazut la alin. (1) lit. c) va contine masurile aferente anului 2013, asumate pentru normalizarea conditiilor de munca si ramase restante, si, dupa caz, masurile de protectia colectiva si cele care rezulta din recomandarile mentionate la alin. (1) lit. d).”
 
4. La articolul 2, alineatul (12) va avea urmatorul cuprins: „(12) Documentele de control mentionate la alin. (1) lit. a) vor face referire la stadiul de realizare a masurilor propuse si asumate pentru anul 2013.”
 
5. La articolul 6, alineatul (3) va avea urmatorul cuprins: „(3) In perioadele 15-30 iulie si 1-15 decembrie 2014, angajatorii vor depune la inspectoratul teritorial de munca o raportare privind modul in care au realizat masurile prevazute in vederea normalizarii conditiilor de munca.”
 
6. La articolul 13, alineatul (3) va avea urmatorul cuprins: „(3) Perioada cuprinsa intre 31 decembrie 2013 si data reinnoirii avizului de incadrare a locurilor de munca in conditii deosebite constituie stagiu de cotizare in conditii deosebite de munca, pentru care angajatorii datoreaza, dupa caz, diferenta dintre cota de contributie de asigurari sociale pentru conditii deosebite de munca si cea declarata de catre acestia.”
 
7. La articolul 14, alineatul (5) se abroga. 
Art. II. - Prezenta hotarare intra in vigoare la data de 1 ianuarie 2014.
Art. III. - Hotararea Guvernului nr. 246/2007 privind metodologia de reinnoire a avizelor de incadrare a locurilor de munca in conditii deosebite, cu modificarile si completarile ulterioare, precum si cu modificarile aduse prin prezenta hotarare, se va republica, dandu-se textelor o noua numerotare. 
Bucuresti, 11 decembrie 2013.
Nr. 1.077.

6 ianuarie 2014

Legea 380/2013 pentru modificarea si completarea Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice

Legea 380/2013 pentru modificarea si completarea Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice

Publicat in Monitorul Oficial, Partea I nr. 842 din 30 decembrie 2013

Parlamentul Romaniei adopta prezenta lege.

Articol unic
Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 852 din 20 decembrie 2010, cu modificarile si completarile ulterioare, se modifica si se completeaza dupa cum urmeaza:

1. La articolul 55 alineatul (1), dupa litera a) se introduce o noua litera, litera a^1), cu urmatorul cuprins:
"a^1) conform tabelului nr. 1^1, in situatia persoanelor care au realizat stagii de cotizare in grupa I de munca, potrivit legislatiei anterioare datei de 1 aprilie 2001, cu exceptia celor realizate in activitatile care, conform prevederilor art. 30 alin. (1), sunt incadrate in conditii speciale;

Tabelul nr. 1^1

Stagiul de cotizare realizat in  Reducerea varstei standard de pensionare cu:
grupa I de munca                               Ani                       Luni
(ani impliniti)
6                                               3                         -
7                                               3                         6
8                                               4                         -
9                                               4                         6
10                                              5                         -
11                                              5                         6
12                                              6                         -
13                                              6                         6
14                                              7                         -
15                                              7                         6
16                                              8                         -
17                                              8                         6
18                                              9                         -
19                                              9                         6
20                                             10                         -
21                                             10                         6
22                                             11                         -
23                                             11                         6
24                                             12                         -
25                                             12                         6
26 de ani si peste                             13                         -


2. La articolul 158, alineatul (1) se modifica si va avea urmatorul cuprins:
"Art. 158
(1) Perioadele de vechime in munca realizate in grupa a II-a de munca pana la data de 1 aprilie 2001 constituie stagiu de cotizare in conditii deosebite, in vederea reducerii varstelor de pensionare.


Aceasta lege a fost adoptata de Parlamentul Romaniei, cu respectarea prevederilor art. 75 si ale art. 76 alin. (1) din Constitutia Romaniei, republicata.