Adresa noastra de e-mail este
desprepensii@gmail.com

19 mai 2010

Pensie limita de varsta - persoana cu handicap accentuat

Intrebare:

„Stimate domn,
Am 42 de ani, lucrez din anul 1988 si sint incadrat in grupa II de handicap, accentuat.
Handicapul il am de la nastere, si a ramas acelasi toata viata nu s-a schimbat nimic ca sa evolueze in bine.
Deoarece ma descurc mai greu cu legislatia care se tot schimba parca de la o zi la alta, va rog sa-mi trimiteti informatii privind vechimea necesara pentru pensionare precum si virsta necesara( dintr-o sursa nesigura am auzit ca s-a modificat legea, nu mai conteaza virsta.)
In speranta ca voi primi un raspuns va multumesc anticipat.
Cu stima, B.O.”

Raspuns:

Conform art. 47 alin. (1) din Legea nr. 19/2000, modificata si completata, “persoanele asigurate care au realizat un stagiu de cotizare în condiţii de handicap preexistent calităţii de asigurat, în funcţie de gradul handicapului, beneficiază de reducerea stagiilor de cotizare şi a vârstelor standard de pensionare prevăzute de anexa nr. 3, astfel :

a) cu 15 ani, reducerea vârstei standard de pensionare dacă au realizat cel puţin o treime din stagiul complet de cotizare, pentru cei cu handicap grav ;
b) cu 10 ani, reducerea vârstei standard de pensionare dacă au realizat cel puţin două treimi din stagiul complet de cotizare, pentru cei cu handicap accentuat ;
c) cu 10 ani, reducerea vârstei standard de pensionare dacă au realizat stagiul complet de cotizare, pentru cei cu handicap mediu. “

Prin urmare, in situatia in care vechimea in munca este in totalitate realizata in conditii de handicap preexistent, deci dupa data ivirii handicapului, astfel cum este aceasta atestata in certificatul de incadrare in grad de handicap, beneficiati de o reducere de 10 ani din varsta standard de pensionare.
Astfel, avand in vedere varsta dvs. la data trimiterii mesajului, varsta standard de pensionare este de 65 de ani, conform prevederilor Legii nr. 19/2000.
Conform art. 47 mentionat mai sus, va puteti inscrie la pensie pentru limita de varsta incepand cu varsta de 55 de ani, daca handicapul este preexistent calitatii de asigurat şi dacă aţi realizat cel puţin două treimi din stagiul complet de cotizare (respectiv minim 23 de ani si 4 luni).

Cu bine,
Specialist pensii.

Niciun comentariu: