Adresa noastra de e-mail este
desprepensii@gmail.com

22 mai 2010

Informatii inscriere pensie - grupa I de munca

Intrebare:

“Buna ziua,
Ma numesc M I. varsta 55 de ani, 38 de ani in campul muncii si 12 ani grupa 1.
Cand pot iesi la pensie?
In anul 2011 la ce varsta se poate iesi la pensie daca in 2010 se iese la 63 de ani si 9 luni?
Multumesc”

Raspuns:

Conform art. 167 indice 1 alin. (1) din legea nr. 19/2000, “intr-un interval de 10 ani de la data intrarii in vigoare a prezentei legi, persoanele care au desfasurat activitati incadrate in grupa I de munca, conform legislatiei anterioare, pot solicita pensie pentru limita de varsta cu reducerea varstelor standard de pensionare, conform tabelului nr. 4”.

Prin urmare, articolul mai susmentionat, modificat in forma de astazi prin Legea nr. 250/2007, permite reducerea varstei standard de pensionare pentru grupa I de munca conform tablelului nr. 4 din Legea nr. 19/2000 pana la data de 1 aprilie 2011.
Ulterior acestei date, reducerea se va face conform tabelului nr. 1 din lege privind conditiile deosebite de munca.
Astfel, pentru o perioada de 12 ani lucrata in grupa I de munca, varsta standard de pensionare prevazuta in anexa nr. 3 se reduce cu 7 ani si 2 luni, dar, intrucat prevederile acestui articol sunt in vigoare pana la data de 01.04.2011, varsta dvs. nu va confera dreptul de a beneficia de pensie pentru limita de varsta conform articolului mai sus mentionat.
In aceasta situatie, reducerea se va face conform tabelului nr. 1 din lege, respectiv pentru o perioada totala de 12 de ani, varsta standard de pensionare de 65 ani se reduce cu 2 ani si 6 luni, prin urmare, puteti beneficia de pensie pentru limita de varsta, la implinirea varstei de 62 de ani si 6 luni, beneficiind de reducerea conferita de art. 42.
Potrivit prevederilor legale, pentru ca ati realizat stagiul complet de cotizare de 35 de ani, puteti solicita inscrierea la pensie anticipata partiala cu cel mult 5 ani inaintea implinirii varstei standard de pensionare, respectiv de la implinirea varstei de 60 de ani.
Cu bine,
Specialist pensii.

Niciun comentariu: