Adresa noastra de e-mail este
desprepensii@gmail.com

23 ianuarie 2010

CRITERII in baza carora se acorda, in sistemul public de pensii, bilete de tratament balnear (I)

Atribuţiile Casei Naţionale de Pensii şi Alte Drepturi de Asigurări Sociale
1. Stabileşte numărul locurilor de tratament balnear ce poate fi pus la dispoziţia beneficiarilor, in limita fondurilor aprobate prin legea bugetului asigurărilor sociale de stat.

2. Asigura locuri la tratament în staţiuni unde sunt tratate in principal afecţiuni ale sistemului nervos, reumatismale, digestive, cardiovasculare, ginecologice si ale căilor respiratorii.

3. Asigura cu precadere locuri la tratament balnear in unitatile de tratament din proprietatea CNPAS (sucursale ale Societatii Comerciale de Tratament Balnear si Recuperare a Capacitatii de Munca “TBRCM” SA) si, in completare, prin contracte incheiate, potrivit legii, cu alte unitati de profil.
Tarifele pentru serviciile acordate beneficiarilor biletelor de tratament de catre unitatile de tratament aflate în proprietatea CNPAS se stabilesc prin ordin al ministrului muncii, familiei si protectiei sociale, la propunerea presedintelui Casei Nationale de Pensii si Alte Drepturi de Asigurari Sociale.

4. Plateste serviciile prestate, din fondurile prevazute în legea bugetului asigurarilor sociale de stat, pe baza de documente justificative primite de la prestatorii de servicii de tratament balnear.
Pentru serviciile prestate persoanelor care beneficiază de cure balneoclimaterice potrivit prevederilor art. 22 din Legea nr. 346/2002 privind asigurarea pentru accidente de muncă şi boli profesionale republicată, plata se face după cum urmează:
- integral din contribuţiile de asigurare pentru accidente de muncă şi boli profesionale pentru cazurile prevăzute la art 22. alin. (1);
- integral de la bugetul de stat prin bugetul MMFPS pentru cazurile prevăzute la art. 22 alin (2).

5. Finanţează din fondurile asigurărilor sociale de stat contravaloarea tipăririi formularelor de bilet de tratament/odihna.

6. Efectueaza repartiţia locurilor pe staţiuni, serii, unităţi de cazare şi date de prezentare în staţiune.

7. Repartizează numarul de locuri de tratament balnear in anul curent, caselor teritoriale de pensii, proporţional cu numarul total al urmatoarelor categorii de persoane:
- asiguraţi ai sistemului public de pensii domiciliaţi in judetul respectiv, aflaţi in evidenta CNPAS la data repartiţiei;
- pensionari al sistemului public de pensii, aflaţi in evidenţa CNPAS la data repartiţiei;
- potenţiali beneficiari de bilete de tratament acordate gratuit, aflaţi in evidenţa CNPAS la data repartiţiei;
- beneficiari de bilete de tratament acordate gratuit, aflaţi in evidenţa Autorităţii Naţionale pentru Persoanele cu Handicap, la data repartiţiei;
- beneficiari de bilete de tratament acordate în vederea reabilitării medicale şi recuperării capacităţii de muncă ca urmare a unui accident de muncă sau boală profesională.

8. Repartizează pe statiuni locurile de tratament balnear in anul curent, caselor teritoriale de pensii, dupa cum urmeaza:
- statiuni de interes local - cu precadere in judetul de resedinta si in judetele limitrofe, proportional cu numarul de potentiali beneficiari;
- statiuni de interes national - proportional cu numarul de potentiali beneficiari.
Lista statiunilor de interes national si local, aprobata prin H.G. nr. 852/2008, este cuprinsa in Anexa nr. 1 la prezentele Criterii.

9. Transmite caselor teritoriale de pensii repartiţia locurilor, în vederea eliberării biletelor către beneficiari.

10. Transmite caselor teritoriale de pensii repartitii suplimentare, la cererea acestora, in limita locurilor disponibile si/sau pe baza procedurilor interne de redistribuire a locurilor nevalorificate in perioadele anterioare.

11. Aproba redistribuirea locurilor nevalorificate, in seriile anterioare, pe baza procedurilor interne de redistribuire a locurilor nevalorificate, la solicitarea societatilor comerciale cu care CNPAS are incheiate contracte comerciale.

12. Inregistreaza la nivelul CNPAS, cereri privind atribuirea de bilete de tratament, din partea unor persoane fizice sau juridice, precum si din partea unor asociatii sau organizatii reprezentand interesele beneficiarilor. Aprobarea acestor cereri se face de catre conducerea CNPAS, in limita a maxim 5% din numarul total de bilete.

13. Conducerea CNPAS aproba modificări ale repartiţiei iniţiale, inclusiv prin diminuarea/majorarea numarului de locuri, in functie de suplimentarea bugetului de asigurari sociale de stat la pozitia respectiva si/sau de solicitări, in limita sumelor prevazute in bugetul asigurarilor sociale de stat.
Atribuţiile caselor teritoriale de pensii


1. Inregistrează cererile de acordare a biletelor de tratament direct in aplicatia informatica SPA.
Solicitanţii indreptatiti sa beneficieze de bilete de tratament, depun cereri de bilete de tratament balnear, la casa teritoriala de pensii competenta, dupa cum urmeaza:
a. pensionarii si beneficiarii altor drepturi stabilite prin legi speciale, la casa teritoriala de pensii in a carei evidenta se afla;
b. asiguratii si celelalte categorii de beneficiari, la casa teritoriala de pensii in a carei raza isi au domiciliul sau resedinta.
Cererile se completeaza numai pe formularul aprobat (Anexa nr. 2) si se pot transmite prin posta, fax, e-mail sau se pot depune la casa teritoriala de pensii competenta.
Cererile se depun cu cel putin 40 de zile anterioare primei luni din perioada pentru care se solicita bilet. Prin cerere, solicitantul poate opta pentru cel mult trei statiuni.

2. Analizează şi vizează prin compartimentul de specialitate din cadrul casei teritoriale de pensii, solicitările persoanelor care beneficiază de cure balneoclimaterice potrivit prevederilor art. 22 din Legea nr. 346/2002 privind asigurarea pentru accidente de muncă şi boli profesionale, republicată, cărora li s-a stabilit de catre medicul asiguratorului program individual de recuperare.

3. Preia din cerere, in aplicatia informatica SPA, toate elementele prevazute in aceasta. Verifica si analizeaza preluarea corecta si completa a elementelor inscrise in cererea de acordare a biletului de tratament balnear.

4. Asigura repartizarea biletelor de tratament balner catre beneficiari, pe baza prezentelor criterii, utilizand aplicatia informatica SPA.

5. Afiseaza la sediul casei teritoriale de pensii si pe pagina de internet a acesteia, lista cererilor aprobate. Listele vor fi inregistrate la casa teritoriala de pensii, urmand a fi arhivate electronic si pe suport de hartie la nivelul casei teritoriale de pensii si electronic la nivelul CNPAS.

6. Comunica CNPAS lista cererilor aprobate, in vederea publicarii pe pagina de internet a CNPAS, precum si a arhivarii electronice la nivelul CNPAS.

7. Comunica beneficiarilor ale caror cereri au fost aprobate, in maxim 3 zile lucratoare de la data efectuarii repartitiei, date privind biletul repartizat, precum si data la care au fost programati pentru ridicarea biletului.

8. Elibereaza biletele de tratament balnear in conformitate cu prezentele criterii, strict în limita repartiţiei prevăzută la pct. 4. Eliberarea de bilete de tratament fara respectarea prezentelor criterii, atrage după sine raspunderea disciplinara a persoanei care le-a eliberat sau, dupa caz, a persoanelor care au aprobat eliberarea acestora.

9. Comunica CNPAS, cu cel putin 15 zile inainte de plecarea in statiune, numarul de bilete de tratament balnear nevalorificate, pe serii si statiuni, precum si solicitarile de suplimentari.

10. Elibereaza adeverinţa din care sa rezulte calitatea de asigurat pe bază de contract de asigurare sociala sau pe baza de declaraţie de asigurare, din care să rezulte venitul asigurat inregistrat in aceste documente, achitarea la zi a contributiei de asigurari sociale, precum si stagiul de cotizare realizat in ultimele 12 luni.

11. Elibereaza adeverinţa din care sa rezulte daca solicitantul a beneficiat de bilet de tratament balnear in cursul anului curent, odata cu transferul dosarului de pensie la o alta casa teritoriala de pensii.
(va urma)

Niciun comentariu: